PR Centru: Peste 78 milioane euro pentru investiții în 37 orașe din Regiunea Centru

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a lansat luni, 11 septembrie 2023, două noi apeluri de finanțare prin prioritatea 3 și 4 a Programului „Regiunea Centru” 2021-2027. 

Peste 78 milioane euro sunt alocate pentru protecția și conservarea naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi și pentru mobilitatea urbană multimodală durabilă din orașe. 

  • Acțiunea 3.4 – Investiții în infrastructura verde și albastră în mediul urban regional

Prin această Acțiune a PR Centru 2021-2027, orașele din regiune au la dispoziție o alocare financiară de 25.757.714 euro, pentru finanțarea proiectelor ce vizează intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 300.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă este de 2.500.000 euro.

Apelul de finanțare este inclus în Prioritatea 3: O regiune cu comunități prietenoase cu mediul a Programului „Regiunea Centru” și alocă fonduri pentru crearea și extinderea coridoarelor verzi, amenajări de maluri în zonele urbane, parcuri, păduri urbane, grădini urbane, reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, dar și activități auxiliare ce asigură buna funcționare a acestor spații (alei, trasee pentru biciclete, mobilier urban confecționat din materiale prietenoase cu mediul etc). Investițiile propuse trebuie să fie parte a SIDU.  

Depunerea proiectelor pe acest apel se va realiza în perioada 26 octombrie 2023 – 26 aprilie 2023.

Descarcă documentele

  • Acțiunea 4.2 – Dezvoltarea mobilității urbane durabile în orașele Regiunii Centru

Prin acțiunea referitoare la Dezvoltarea mobilității urbane durabile în orașele Regiunii Centru (inclusiv Zone Funcționale Urbane), solicitanții au la dispoziție un buget de 52.742.400 euro, pentru proiecte ce vizează îmbunătățirea mobilității urbane ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 250.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă este de 2.500.000 euro.

Fondurile solicitate se pot investi in achiziționarea de autobuze, construirea, modernizarea și extinderea de benzi dedicate, trasee pietonale și de piste de biciclete, a stațiilor de alimentare a autobuzelor, a depourilor sau autobazelor, dar și pentru construirea și modernizarea stațiilor de transport public de călători, sau a sistemelor de bilete integrate pentru călători. Aceste investiții trebuie să rezulte din Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) și din Strategiile Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU). 

Depunerea proiectelor pe acest apel se va realiza în perioada 10 noiembrie 2023 – 10 octombrie 2024.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Centru

Author

RA Consulting

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *