PROGRAME DE SPRIJIN PENTRU TINERI ȘI FAMILIE

MINISTRUL FAMILIEI, TINERETULUI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE, NATALIA-ELENA INTOTERO, ȘI SECRETARUL DE STAT ÎN MINISTERUL FINANȚELOR, DOAMNA CARMEN MORARU, AU SEMNAT ASTĂZI CONVENȚIA CARE DĂ STARTUL PROGRAMELOR GUVERNAMENTALE DE CREDITARE STUDENT INVEST ȘI FAMILY START, EDIȚIA 2023

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, și secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, doamna Carmen Moraru, au semnat astăzi Convenția care dă startul programelor guvernamentale de creditare Student Invest și Family Start, ediția 2023.

Cele două programe de sprijin pentru tineri și familii sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile îi așteaptă pe tineri să acceseze aceste credite. Lista completă a băncilor înscrise în program se regăsește pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Avantajele celor două programe derulate în 2023 constau în facilități de creditare, după cum urmează: 

  • Garanții de stat – Fondul Român de Contragarantare SA asigură garantarea de până la 80% a împrumutului acordat de către banca/instituția de credit înscrisă în program;
  • Comisioane subvenționate – sunt acoperite integral comisionul de analiză și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate prin FRC;
  • Dobânda aferentă creditului – este subvenționată diferențiat, în funcție de program, astfel:
    • Student Invest 100% – acoperire integrală;
    • Family Start 75% – acoperire în proporție de 75%;
  • Durata creditului – este de maxim 10 ani, inclusiv perioada de grație.

Condițiile de eligibilitate pentru cele două programe sunt:

Programul Student Invest 

  • vârsta beneficiarilor eligibili – între 18 și 40 de ani, cuprinși în instituțiile de învățământ superior din România;
  • valoarea maximă a creditului – 75.000 lei;
  • plafonul total al garanțiilor de stat – 250 milioane lei.

Cheltuielile eligibile

a) taxe de studii, inclusiv licență, master, inclusiv Master, doctorat;
b) plata cărților, rechizitelor, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități;
c) costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate;
d) taxa de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
e) achiziția de calculatoare, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități;
f) plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul BNR din ziua plății;
g) plata locurilor de cazare în căminele studențești;
h) parte/avans din achiziția unei locuințe;
i) cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus;
j) plata, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala
k) costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
l) investigații și tratamente medicale complexe recomandate de medici specialiști în cazul studenților cu probleme de sănătate;
m) achiziția de autoturisme noi/autoturisme second-hand cu vechime de maximum 5 ani și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;
n) achiziția instrumentelor muzicale, a aparaturii audio-video și a altor obiecte necesare pentru dezvoltarea abilităților vocaționale.

Programul Family Start

  • vârsta beneficiarilor eligibili – între 18 și 45 de ani, care își întemeiază o familie și/sau persoanele care formează o familie, dintre care cel puțin unul dintre beneficiari se încadrează în criteriul de vârstă;
  • valoarea maximă a creditului – 150.000 de lei;
  • plafonul de venituri ce permite participarea în program– venitul net pe membru de familie este de până la 6.000 lei, respectiv de până la 7.500 lei pentru familiile monoparentale. Venitul net lunar pe membru de familie în sensul prezentului program reprezintă salarii nete lunare/ venituri din salarii. Precizare: prin venit net lunar se înțelege inclusiv indemnizația pentru creșterea copilului.
  • plafonul total al garanțiilor de stat – 250 milioane lei.

Cheltuieli eligibile 

a) costurile ce decurg din evenimente care conduc la obținerea statutului de soț și soție, precum cununia religioasă, cununia civilă sau ceremonia cu prilejul căsătoriei, dar nu mai mult de 20.000 lei; solicitarea plății se face în termen de maximum 90 de zile de la data la care a avut loc evenimentul;
b) plata cheltuielilor cu spitalizarea în cazul nașterilor;
c) cheltuielile cu creșa, grădinița, școala;
d) achiziția de autoturisme noi/autoturisme second-hand cu vechime de maximum 5 ani, precum și achiziția de autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilități;
e) cheltuieli aferente taxelor de studii: licență, master, inclusiv master, doctorat, inclusiv cursuri de calificare sau perfecționare profesională, conversie sau reconversie profesională, precum și cheltuieli aferente cărților de specialitate și rechizitelor, inclusiv celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități; toate formele de studiu trebuie să fie autorizate să funcționeze provizoriu sau să fie acreditate;
f) plata cheltuielilor aferente publicării cărților sau a studiilor de specialitate, inclusiv a celor editate în formate accesibile persoanelor cu dizabilități;
g) plata taxelor de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și a cheltuielilor de transport pentru deplasări;
h) achiziția de calculatoare și/sau componente ale acestora, laptopuri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, inclusiv a celor având încorporate tehnologii de acces pentru persoanele cu dizabilități;
i) plata chiriei, în limita a maximum 300 euro/lună, la cursul BNR din ziua plății;
j) parte/avans din prețul de achiziție/costul de construcție a unei locuințe – inclusiv costul proiectării și al execuției, cheltuieli legate de construcția/modernizarea/renovarea/extinderea locuinței, de lucrări pentru creșterea eficienței energetice sau pentru instalarea de echipamente/instalații de producere a energiei electrice/cogenerare din surse regenerabile – prin proiect individual sau prin programe guvernamentale specifice, precum şi cheltuieli legate de achiziția de mobilier; rambursarea anticipată parțială/integrală a unui credit ipotecar contractat anterior, inclusiv prin programe guvernamentale;
k) costul serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale;
l) investigații și tratamente medicale complexe recomandate de medici specialiști în cazul familiilor ai căror membri au probleme de sănătate;
m) achiziția de soluții energetice sustenabile – sisteme de panouri fotovoltaice, sisteme de panouri solare, instalații eoliene și alte soluții energetice;
n) achiziția aparatelor electrocasnice în valoare totală de maximum 10.000 lei și aparatura electronică în valoare totală de maximum 10.000 lei.

pdf icon

Lista băncilor din programele guvernamentale de creditare

Sursa – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

Author

fonduri

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *